Dunarea-ca un zimbru dezlantuit

      In aceste zile,an de an,Dunarea se dezlantuie,asupra propiilor maluri,periindu-le aspru si lund cu ea tot c se poate disloca,iesind adesea din matca si inundand locurile joase.

     An de an,ploua in special in aceasta perioada,in amonte pe Dunare si apele se aduna innebunite ,scurgandu-se la vale,pe o albie devenita brusc neincapatoare.

      Am fost un locuitor al zonelor dunarene ani la rand si aproape in fiecare an ,in acesta perioada Dunerea devine zimbru de neoprit,mugind ca un taur in calduri si navalind asupra campurilor mai joase din drum si inundand delta.

  Am locuit mai intai la Galati,apoi la Tulcea,am fost marinar dunarean si apoi maritim.Am navigat pe bratul Sfantu Gheorghe si pe bratul Sulina iar bratul Chilia ,fiind de granita,mai intai cu URSS si acum cu Ucraina,nu prea era folosit de noi,marinarii militari.

    Mai tarziu,din 1966 pana in 1969 am fost constructor la podul rutier peste Dunare,de la Giurgeni-Vadu Oii si din nou aveam nemizlocit si zilnic de a face ceva legat de Dunare.

    Iubesc Dunarea,dar ma tem usor de ea,atunci cand vine nebuna la vale si nu mai incape in maluri,asa cum se intampla in aceste zile,de parca o aud mugind de aici din capitala,de unde locuiesc de zeci de ani.

    Sunt printre putinii,care am pus p[iciorul pe insula Adakale,aflata in amonte de barajul de la Portile de fier si-mi amintesc de acea straduta cu case medievale,cu biserica cu minaret,cu oameni iesiti parca din istorie,cu o viata simpla si austera.Imi amintesc ca ne ofereau localnicii ciubuc si braga si alte asemenea nimicuri,precum si unele produse sarbesti,venite prin contrabanda,de genul actualei vegeta,pe atunci de negasit si la mare cautare ,ca si unele tigari,ca de pilda Chesterfield,etc.A fost inundata,prin cresterea nivelului apelor,oprita la baraj iar orasul Orsova a fost mutat pe deal.Cand am construit podul,am locuit in orasul Harsova,intamplator asemanator onomatopeic cu Orsova,de unde am vizitat odata localitatea de pescari lipoveni Ghindaresti,cu traiul lor arhaic pravoslav,filorus,de unde veneau pe santier de regula sapatorii manuali,oameni cu barbi mari,bautori de spirtoase.La ei am mancat o adevarata ciorba pescareasca si saramura pe cinste.

      Dupa trei ani de munca grea am plantat in albia Dunarii pilele de sustinere ale podului si cele de pe viaducte,dupa care am plecat la Navrom,lasand montiorii sa traga tablierele metalice,construite la Pitesti si aduse prin transporturi agabaritice cu trailere de mare tonaj.Pe atunci faceam noi toate cele necesare,pentru o asemenea grandioasa opera de arta iar acum comandam aceleasi lucrari stainilor.

     Traversarea Dunarii cu bacurile,asa cum am gasit-o in anul 1966, cand am venit din spre Constanta,mi s-a parut un afront al naturii asupra civilizatiei,fapt ce explica vechile pretentii bulgaresti asupra Dobrogei,considerata tinut al lor,pentru care si acum sunt suparati unii dintre ei pe noi ca le-am fi luat-o.Nu se putea altfel,pentru ca si noi aveam nevoie de acces la mare iar ei au suficienta mare,nu mai era cazul sa ne-o ia si pe cea din dreptul nostru!Istoria,obstacolele naturale au avut in vremuri efectele lor,ce au lasat urmari contemporane adverse,peste care trebuie sa trecem cu intelepciunea timpului in care traim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s