Multumesc ,Florin Condurateanu ! Parintii mei au fost tot invatatori.

Sunt fiul unor invatatori de tara.Primele patru clase le-am facut in clasa mamei,cea mai exigenta si mai buna invatatoare din satul Cochinesti,al comunei Falfani,judetul Arges iar pana la clasa saptea am fost la scoala de la centrul comunei,al carei director era tatal meu,un om inalt ,cu mustacioara ,deosebit de sever cu elevii,mai purta de forma si ocarja,cam stramba la mijloc,la care privea cu teama cei neascultatori,desi n-o folosea.Aveam colegi buni,invatam cu sarguinta,dovada fiind faptul ca trei dintre noi am reusit la Liceul Militar de Marina,din Galati,unde a fost un concurs de admitere cu copii veniti din toata tara,inclusiv din Bucuresti.

Unchiul meu,care nu a avut copii a fost pe front,dar in mod cu totul surprinyator ,s-a intors viu si nevatamat.Tatal meu,pe motiv ca avea patru copii,a fost concentrat la aparea antiaeriana locala si astfel si el a scapat cu viata.Toti invatatorii si profesorii au fost inrolati,mama facand lectii cu mai multe clase la un loc,din lipsa de invatatori,pe timpul rayboiului.Eu,am invatat cu profesori,care fusesera pe front.Sunt nascut in 1940 si-mi amintesc de trecerea pe jos a convoaielor de soldati rusi,in drum spre Berlin.O yi intreaga au trecut pe soseaua neasfaltata de la noi din sat,mergand spre sud,desi Berlinul era spre vest.Intrau prin curti si cereau hleba.De atunci mama a invatat acel cuvant,care inseamna paine si le tot taia cate o felie groasa,in timp ce noi ,speriati si mici,o fata si doi baieti,al treilea fiind abia nascut,in bratele sale,ne invarteam de frica in jurul sau si intr-un fel o aparam,pentru ca soldatii pofteau la femei,chit ca erau istoviti de mersul pe jos si de hrana slaba.

Cand au inceput bombardamentele americane fugeam yilnic prin porumbi,desi americanii tinteau doar gara,podul de cale ferata de pe raul Cotmeana,adica unele obiective strategice.

Pe 5 iunie era yiua Invatatorului iar aceasta yi era considerata o yi de sarbatoare in familia noastra.Eram mandru sa merg alaturi de parintii mei prin comuna,pentru ca la trecerea lor satenii,indiferent de varsta se ridicau in picioare,ca semn de recunostinta pentru ca pe ei sau pe copii lor i-a invatat carte.Noi, de asemenea, am fost obligatoriu fruntasi la invatatura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s