Mic doliu de familie dupa ruperea cozii de ebonita a ibricului de cafea

Eram preveniti mai de mult.Manerul se cocarjase,semn ca la imbinare se petrecuse ceva ireparabil ,dar momentul ruperii se tot amana,pana astazi,cand era gata sa se verse continutul ,inainte ca acesta sa fie turnat in cele doua cesti.

Sotia,ramasa cu manerul in mana,multumita ca nu a fost stropita de continutul fierbinte,a spus,privind cu regret obiectul indragit din inox:”Pacat,cred ca ne-am servit de el cel putin zece ani!”A ramas,in loc de maner,un surub lung,infiletat mestesugit in suportul atasat cuvei ,sub forma unei cleme .

Va trebui sa-l aruncam si sa ne luam altul.

Intalnesc adesea mici obiecte de uz casnic,ramase in uzul nostru,dar mostenite de la persoane ce nu mai sunt in viata.Privindu-le,imi vine sa le arunc,de necaz ca ele exista,in timp ce posesorii lor initiali nu mai sunt de mult.Obiectele adesea supravietuiesc oamenilor si raman,spre permanenta aducere aminte a celor care le-au procurat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s