Parasind arsita lunii august,fara regrete,asteptam ploile si culesul…

Luna septembrie este cea mai vesela din an.Se culeg roadele pamantului,duduie cazanele de tuica pe la tara,se culeg strugurii,se stoarce mustul,se coc dovlecii si porumbul,se fac proviziile de iarna.

E inca de lucru,dar oamenii,daca a fost un an rodnic,sunt veseli,increzatori,optimisti.

Eram copil si participam la preparatul tuicii.Aveam livada de pruni si dupa chinul adunatului prunelor de pe jos,urma fierberea lor in lin si in putinile mari de varza si de muraturi,dupa care asteptam sa ne vina randul la cazanul de tuica,ce se afla in curtea proprietarului,un gospodar mai instarit.

Primeam carutul cu manerul lung,in fata atarnam hardaul,cu care veneam la umplut din vasele mari in care fermentasera prunele si-l duceam inapoi ,spre a fi desertat in cazan.Era un vas mare din arama,prevazut cu un capac superior cu bolta inversa,din care ieseau doua tevi,ca niste coarne,ce treceam printr-o putina mare,plina cu apa,pentru racirea tevilor si trecerea aburilor de alcool in condens,ce taraia la iesirea din putina in vasele ce colectau tuica.

Desigur,capacul superior se lipea de cel inferior cu mamaliga moale,pentru a nu pierde aburii de acool.Sub cazan exista o vatra,unde trebuia intretinut un foc zdravan.

Acesta era anevoiosul proces tehnologic manual de distilare a tuicii.

Tata petrecea la cazan doua -trei zile si nopti,fiind frant de oboseala.Alti oameni asteptau la rand.Tot gustand taria tuicii,desigur cei de fata se inseninau si incepeau sa glumeasca.Pentru petrecerea foamei,la foc se coceau porumbi,cartofi si gutui,placerea noastra a celor nelipsiti pe parcursul zilei de la respectivul spectacol al toamnei.

Pe drumul satului treceau dese care pline cu parumbul cules de pe camp,stiuleti acoperiti de foi,ce urma acasa sa fie dezvelit si pus la soare sa se mai usuce putin,umpland curtea de culoarea galben-aurie,ca a soarelui.

Tot satul prindea viata si armonie.Incepeu apoi nuntile celor tineri.Se plimbau plostile cu bautura prin sat si toti le pupau,fara teama de microbi ori turnau in niste paharele,adesea tot din lemn,aduse de cei care veneau cu carutele de la munte,sa-si vanda lemnariile lor:linguri,putinee,bote si chiar putini,mai mari sau mai mici,pe acele vremuri chiar si copai,din lemn de plop.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s